Fostul deputat Mihail Boldea, condamnat la șase ani de închisoare

Fostul deputat Mihail Boldea, condamnat la șase ani de închisoare

Curtea de Apel Brașov a decis, vineri, condamnarea fostului deputat Mihail Boldea din Galați la șase ani de închisoare cu executare.

Sentința Curții de Apel Brașov nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Mihail Boldea, deputat în Parlamentul României la data comiterii unor fapte și avocat în Baroul Galați, a fost trimis în judecată în 21 octombrie 2013 de procurorii anticorupție de la Galați, care au reținut în sarcina acestuia infracțiunile de șantaj (14 fapte), spălare a banilor, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, ambele în formă continuată (câte 6 acte materiale), sustragere sau distrugere de înscrisuri și fals în declarații în formă continuată, se preciza într-un comunicat remis MEDIAFAX de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Prejudiciul cauzat bugetului de stat în acest caz a fost de 21.786.710 euro, echivalentul a 76.608.608 lei, susțineau anchetatorii.

Boldea a fost trimis în judecată, în stare de arest, la sfârșitul lunii iunie 2012, de către procurorii DIICOT – Serviciu Teritorial Galați, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar au fost judecate 18 persoane, acuzate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×